Temperamentul si caracterul pot fi ghicite inca de cand suntem mici. Cand suntem foarte tinere, faptul ca suntem pofticioase, ca mancam cu placere si chiar cu lacomie ceea ce este apetisant, fara nicio retinere, nu ne da niciun fel de alarma, ni se pare totul firesc. Dar, pe masura ce anii trec, o data cu acel consum excesiv de dulciuri, grasimi, paste fainoase, afumaturi, salamuri si aperitive, ne rotunjum vizibil la trup, daca nu chiar exagerat, “facem cunostinta” cu celulita, problema kilogramelor in plus, constipatia sau multe, multe altele.
Suntem ispitite, cu acelasi apetit, de produsele cosmetice, pentru culoarea lor, ne place sa le simtim parfumate cu mirosuri dulci de fructe, le-am dori pe toate, cat mai multe si mai variate. Cumparam una, incercam alta, atrase de culoare si miros, dar nu stim ca cele mai eficiente creme sunt cele care nu au parfum in ele.
Uneori, din lacomie, ne lansam in cheltuieli nesabuite, pentru a avea cat mai mult si mai diferit, fie cosmetice, fie imbracaminte, chiar si atunci cand avem suficient, facand o spartura serioasa in bugetul nostru, in general limitat, uneori suntem in stare sa imprumutam bani doar pentru a ne face un moft.
Pe de alta parte, ne este greu sa ne imbracam intr-o rochie civilizata de casa si ni se pare mai comod sa umblam toata ziua intr-o camasa de noapte sau in pijamale, cu un halat deasupra, nefardate, nepieptanate, pe motiv ca “suntem la noi acasa”.
Exista un fel de orgoliu la unele femei care, socotindu-se foarte frumoase, nu folosesc cosmeticele, machiajul sau nu se epileaza prea des, demonstrand ca ele arata foarte bine “naturale”. Desigur, putem fi naturale atunci cand avem un ten “ca de crin”, dar chiar si atunci ar trebuie sa ne ingrijim tenul curatandu-l de impuritatile care se depun din atmosfera. In zilele cand tenul este mai palid, sau buzele sunt mai putin colorate, o umbra, abia ghicita, de fard, subliniaza frumusetea si tineretea.
O alta categorie de femei au o infatisare baietoasa, se tund scurt, umbla nefardate, se imbraca numai in pantaloni sau nu poarta niciodata tocuri. Oricat de sobre si de sportive am fi, nu este necesar sa ne inabusim feminitatea, adoptand tinuta si limbajul barbatesc.
Trebuie sa facem tot ce este posibil sa dam o nota de suavitate, de culoare, de fantezie, de feminitate si romantism fiintei noastre. Gesturile pot fi cat mai mladioase, mersul poate fi schimbat prin exercitii care sa dea gratia naturala a femeii, vocea poate avea si ea inflexiuni mai dulci, mai armonioase, chiar daca este mai groasa. Doar stim ca “tonul face muzica”.
Trebuie sa fim cat mai aproape de ceea ce suntem in realitate si de care nu trebuie sa ne dezicem: FEMEI.
|
Ti-a placut acest articol? Trimite-l unei prietene pe Yahoo Messenger |
Cuvinte cheie: femei • feminin




































Poate ai observat, dar prin gari, institutii, statii de autobuz si aeroporturi, isi fac aparitia mai mult...
In sezonul estival orice tip de piele are nevoie de protectie solara, indeosebi cea foarte alba, sensibila, care est...
Schimbarea stilului de machiaj in functie de anotimp este la fel de naturala ca si schimbarea garderobei...
Razele soarelui pot fi o adevarata sursa de sanatate atat timp cat nu ignoram riscurile asumate prin expuner...
Celulita este termenul folosit pentru a descrie acumularile de grasime care sunt prinse in mici adancituri formate...
Ochii sunt de obicei ceea ce oamenii observa in primul rand despre aspectul nostru, sunt exponentii frumusetii si ferest...






Scrie parerea ta: